Blog de profesor

Povestea de Crăciun a lui Feng Shui

12.17.2012 · Posted in Concurs

 

Blogal Initiative provoacă toţi bloggerii să îşi imagineze o poveste de Crăciun. Provocarea lor sună în felul următor: “Visează” pe blogul tău o poveste de sărbători, care să includă ca personaj una dintre fântânile de pe site-ul www.piatraonline.ro/page.fantani-zen-interior.html sau  karmapashop.ro, cu link către site sau către fântâna aleasă. Nu există restricții, ci doar lasă-te purtat/ă de vis așa cum simți.” Aşadar, dă frâu liber imaginaţiei şi hai să plăsmuim cea mai frumoasă carte virtuală cu poveşti de Crăciun! Eu m-am înscris:

Povestea de Crăciun a lui Feng Shui

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti…A fost odată, într-un sătuc uitat de lume, o fetiţă pe nume Feng Shui. Mică de statură, slăbuţă, cu părul negru ca abanosul şi cu ochii migdalaţi, dar cu o privire pătrunzătoare, ce ar putea fereca toate barierele sufletului omenesc, pe Feng Shui o cunoştea toată lumea din sat.

Povestea ei tristă nu-i lăsase indiferenţi pe sătenii la care fetiţa lucra din zori şi până-n seară pentru o bucată de pâine şi pentru un aşternut în care să-şi odihnească oasele obosite de truda zilnică. Mânuţele ei firave, dar brăzdate de şanţuri adânci şi zbârcite, erau dovada efortului supraomenesc pe care Feng Shui îl depunea pentru a-şi câştiga existenţa. Soarta fetei nu fusese dintotdeauna tristă. Avusese şi ea o familie care o iubise şi care o îngrijise. Dar, după moartea neaşteptată a ambilor părinţi, copila rămăsese în voia sorţii, fără rude, fără cineva apropiat, fără casă. Numai datorită oamenilor cu suflet, pe care fetiţa îi ajuta la treburile gospodăreşti, mai era în viaţă.

Nu de puţine ori, Feng Shui a simţit că nu se mai poate descurca şi a sperat să cadă într-un somn profund, în care să miroase a turtă dulce şi a cozonac proaspăt scos din cuptor, a vanilie şi a scorţişoară, un somn cald, odihnitor şi liniştitor, în care să fie în braţele părinţilor şi din care să nu mai trebuiască să se trezească.

Însă, flacăra speranţei din sufletul ei, speranţă într-un viitor mai bun, speranţa de a avea o familie care să o iubească, era întreţinută de singura amintire palpabilă rămasă de la mama ei, o amintire ce nu avea să se piardă nicicând în negura vremii şi pe care copila o păstra cu sfinţenie în buzunarul de la piept al şorţuleţului ei, neavând un loc pe care să îl poată numi “acasă”. Este vorba de o fântână arteziană, albastră ca azurul mărilor ori ca înaltul cerului, dar secată de toată seva vieţii. Când întâmpina o greutate, Feng Shui îşi amintea cu nostalgie de vocea duioasă a mamei şi parcă un înger îi şoptea suav la ureche :” Să ai grijă de tine şi să nu te îndoieşti nicicând de ceea ce eşti. Ai în mâinile tale un simbol al vieţii, al tinereţii veşnice, al cunoaşterii şi puterea de a-ţi făuri o soartă nouă.” În acele clipe, lacrimile nu conteneau să-i curgă şiroaie pe chipul său brăzdat de griji, iar fetiţa lua fântâniţa şi o strângea tare la piept, în timp ce Trentino se cuibărea în braţele ei. Căci, am uitat să vă spun că Feng Shui avea un suflet minunat şi că salvase de la înec un pisoi mic şi slab, negru de la botic şi până-n vârful codiţei, cu ochii ca două smaralde. De atunci, Trentino şi Feng Shui erau de nedespărţit şi îşi mângâiau unul altuia zilele, împărtăşind aceeaşi soartă.

În fiecare seară, înainte de culcare, fetiţa scria poveşti cu zâne, cu feţi-frumoşi, cu baghete fermecate, cu ajutorul cărora ar reuşi să deschidă uşi ce-i erau momentan închise. I le citea lui Trentino, iar acesta o asculta torcând firul poveştii până ce Moş Ene îi cufunda într-un somn adânc.

Într-una din zile, la fel ca toate celelalte, Feng Shui se întoarse în magazia care-i ţinea loc de casă şi unde o aştepta cuminte cotoiul ei drag. După ce împărţi cu el un colţ de pâine, fură cuprinşi amândoi de un somn adânc. Se făcea că Feng Shui şi Trentino pluteau deasupra unei păduri întunecate, cu arbori ce-şi întindeau braţele înfricoşătoare spre cer, până ce o lumină orbitoare le reteză vederea. Deodată, cei doi ajunseră în centrul unui orăşel cochet, cu clădiri şi străzi acoperite de straturi diamantine de zăpadă. Peste tot răsunau zglobii clinchetele voioase ale clopoţeilor. Casele erau îmbrăcate în straie de sărbătoare, iar la ferestre se zăreau lumini creştineşti. Brăduţii, împodobiţi cu beteală şi globuleţe, îşi etalau fuduli veşmintele. Feng Shui era uimită de tot ceea ce vedea şi nu înţelegea ce se întâmplă. Nu ştia de-o vis sau realitate, însă şi-ar fi dorit ca vraja să nu se mai sfârşească nicicând. Nici nu mai ţinea minte când sărbătorise ultima dată Crăciunul. Cufundată în gânduri, răni vechi se deschiseră, însă amestecate cu dulci aduceri-aminte. Se vedea în braţele mamei, împodobind împreună cu aceasta şi cu tatăl ei brăduţul lor de Crăciun. Bărbatul o sălta în braţele lui puternice pentru ca fetiţa să poată pune în vârful pomului steaua binecuvântată. Un zâmbet larg îi lumină atunci chipul şi, atraşi ca prin vrajă de o voce necunoscută, Feng Shui şi Trentino porniră pe străduţele întortocheate ale acelui orăşel.

Drumul lor se opri chiar în centru, unde fetiţa zări o mare minune: o fântână albastră, asemenea celei dăruită de mama ei, stătea impunătoare în mijlocul unui parc imens, iar apa cristalină curgea pe treptele ei de marmură. Feng Shui se frecă bine la ochi pentru a se asigura că nu visează. Atunci, o nouă minune se întâmplă pentru că fetiţa auzi un glas întrebând-o:

- Ce dorinţă ai, Feng Shui , în prag de Crăciun? Spune-mi şi voi încerca să ţi-o îndeplinesc.

Privind înmărmurită fântâna perpetuării continue, copila zări şters, în silueta fântânii, chipul angelic al mamei sale. Cuvintele înghiţite de lacrimi adânci abia putură să se rostească:

- Vreau să fim din nou împreună! Vreau să am o familie!

- Ştii bine că nu vom mai putea fi nicicând ca înainte, dar îţi promit că vom fi mereu alături de tine ca şi până acum. Mă bucur că nu ai uitat nici măcar pentru o clipă ceea ce te-am învăţat, că ai continuat să scrii şi să lupţi pentru tine. Curând, va sosi vremea să culegi roadele pentru toată truda ta.

După aceste vorbe, chipul mamei dispăru în întuneric, luminile se stinseră şi ele,în vreme ce Feng Shui striga înecată de lacrimi:

- Nu pleca, mamă! Nu mă lăsa!

Întunericul o cuprinse în întregime şi fata simţi din nou că pluteşte. Se trezi buimăcită în patul ei sărăcăcios, alături de Trentino, care îi veghease somnul zbuciumat. Căută cu disperare în buzunarul de la piept şi găsi fântâna dăruită de mama ei. O strânse încă o dată la piept ca pe-o comoară. Un oftat prelung fu eliberat din trupul ei firav. Fusese totul un vis: orăşelul, casele împodobite de sărbătoare, vocea duioasă a mamei…Universul îi era din nou limitat la cei patru pereţi reci între care lăsa nestematele să se aştearnă pe hârtie, între care se bucura de lucrurile mărunte alături de Trentino...Şi încălecai…Dar staţi! Că nu am terminat!

Ehei! Doar nu credeaţi că povestea se încheie aici! Vin sărbătorile, iar mie îmi plac poveştile cu happy-end. Aşadar, să creionăm sfârşitul poveştii…Viitorul lui Feng Shui a fost unul strălucit, după cum i-a prezis vocea mamei sale, în parg de Crăciun. Vestea că fetiţa scria bine a ajuns peste mări şi ţări. Un cunoscut scriitor şi-a dorit să o cunoască. Acesta i-a citit textele, a luat-o în grija sa, i-a oferit dragoste şi un cămin, aşa cum aceastaşi-a dorit. La rândul său, copila a devenit o importantă scriitoare ce a fermecat mii de copii cu poveştile sale minunate, care mai dăinuie şi astăzi. Scrisul a salvat-o din lumea tristă în care îşi ducea traiul, iar talismanul său-  fântâna primită de la mama ei-  i-a purta noroc şi a călăuzit-o. 

Aşadar, cine mai scrie o poveste de Crăciun? Să aveţi sărbători cu lumină şi în fiecare dintre voi să existe o Feng Shui care să triumfe! Crăciun fericit!

Simboluri:

-fântâna: simbolul apelor primordiale, sensul victoriei, fântâna nemuririi, loc cu puteri miraculoase, reîmprospătarea forţelor pentru a putea continua;

- Feng Shui: simboluri ale şansei în viaţă;

- albastrul: energia apei, adevăr, sinceritate, înţelepciune, contemplare, seriozitate, creativitate;

- pisica: noroc, devotament.

P.S. Poveste scrisă avându-l în braţe pe Tanu, motanul meu negru :D

Compuneţi şi voi o poveste de Crăciun dacă vă doriţi o fântână de interior, asemenea fântânii Trentino alese de mine de pe site-ul www.piatraonline.ro

 

 

 

Leave a Reply