Blog de profesor

Anul acesta bradul va fi plin de globuri cu suflet!

11.20.2012 · Posted in Din viata de zi cu zi

Din pacate, nu traim intr-o lume perfecta. Copiii, cei care au venit pe lume ca daruri de la Dumnezeu, daruri pe care multi si le doresc, dar de care nu au parte, in vreme ce altii le refuza, sufera si ei din cauza neajunsurilor vietii si a inconstientei parintilor care i-au adus pe lume. Si sunt destul aflati in aceasta situatie, cu care ma confrunt zilnic. Ca profesor, mi-e dat sa aflu povesti triste, de necrezut, pe care nu mi le-as fi imaginat niciodata. Din fericire, in unele situatii, noi, in calitate de cadre didactice, ii putem ajuta pe cei mici si ne putem apropia de ei, oferindu-le macar alinarea de care acasa nu au parte. Elevii mei pot gasi un sfat si  un ajutor cat de mic, atat la mine, cat si la ceilalti colegi ai mei. 

Insa ca ei mai sunt foarte multi copii, imprastiati in toata tara noastra saracacioasa. Printre acestia se numara si 70 de copii din Lunca Rates, comuna Scanteia. Norocul lor este ca se afla in gandurile unui om cu suflet mare, Anda, dar si al tuturor celor dispusi sa ii ajute. Acestia fac parte din familii extrem de sarace, care locuiesc in conditii greu de imaginat, situatie pentru care cei mici nu sunt vinovati. Pentru ei, Anda a continuat campania Globuri cu suflet. Aceasta campanie se afla deja la cea de-a patra editie si a fost inceputa de catre Lavinia Biberi, care s-a mutat intre timp la Bucuresti. Anda a preluat stafeta si se descurca de minune in ceea ce face.

In ce consta campania? E foarte simplu! Se apropie Craciunul, moment binecuvantat si asteptat de catre toti copiii. Misiunea noastra e grea si usoara in acelasi timp. Va trebui sa il convingem pe mos sa treaca si pe la cei 70 de copii nevoiasi din Lunca Rates si sa le demonstreze ca nu i-a uitat, aducandu-le in dar 70 de pachetele. Daca ele vor fi mici sau mari, dumneavoastra decideti prin hotararea de care o luati: de a-i ajuta pe cei mici sau nu. Anda spera ca pana pe 20 decembrie sa fie gata toate pachetelele promise copiilor. Cu ce puteti contribui dumneavoastra? Cu orice: hainute care mai pot fi purtate, rechizite, carti, incaltaminte, diverse obiecte, alimente sau bani(ce vor fi folositi tot pentru a cumpara cele nesecare). Va exista transparenta totala, Anda postand pe blog un articol in care va arata cum au fost folositi banii si produsele primite. Puteti trimite colete din toata tare sau puteti sa le predati personal in Iasi. Exista si un cont in cazul in care doriti sa donati o anumita suma de bani, oricat de mica ar fi ea. Puteti vizualiza o pagina de facebook creata special pentru acest eveniment. Nu ezitati sa dati join. Pentru mai multe detalii consultati blogul Andei. Anul trecut s-au bucurat de sosirea mosului copiii de la gradinitele si scolile din Ciortesti si Andrieseni. Este randul celor de la Lunca Rates sa simta spiritul Craciunului. Intindeti si dumneavoastra o mana de ajutor!

Sursa foto: www.saptepietre.ro; www.taradaciuc.com

 

Leave a Reply