Blog de profesor

Ai cumva o păturică?

11.07.2012 · Posted in Din viata de zi cu zi

Că îmi plac la nebunie animalele, nu e un secret. Toţi prietenii mei ştiu asta, chiar şi cunoştinţele, cei care nu îmi sunt foarte apropiaţi. Consider că viaţa mea fără ele nu ar fi la fel. Şi în momentul în care m-am mutat în Iaşi, simţeam că apartamentul meu e gol fără pisicile şi căţeii mei. Atunci am ales să îmi cumpăr doi peruşi care mi-au încântat mai apoi auzul în fiecare dimineaţă şi , asemenea pupezei din tei, mi-au dat trezirea înainte de a dori să mă dau jos din pat. Acest lucru nu m-a determinat să încerc să scap de ei. Ba chiar, am plâns ca o nebună când Coco a murit, rămânându-mi numai Cici. De le soţul meu am primit cadou ;i un hamster pe care l-am iubit amândoi şi pe care l-am botezat Bilă pentru că dormea strâns ghemotoc, exact ca ….o bilă. Pentru că hamsterii nu trăiesc mult, a sosit şi ziua în care Bilă ne-a părăsit, dar l-am adus acasă pe Tumbă(tare energic). După doi ani şi jumătate în care a fost alături de noi, a pierit şi el(în primăvara acestui an). Din acel moment nu mi-am mai cumpărat hamster pentru că, trăind prea puţin, mi-e greu să mă despart atât de rapid de ei.

La ţară, locul în care îmi petrec destul timp pe săptămână, am doi câini de curte, dintre care unul e luat de pe stradă. Când am terminat facultatea, m-am pricopsit şi cu un căţel alb ca spuma laptelui, ce intrase sub roţile unei maşini. L-am luat cu mine şi i l-am adus mamei mele. A fost mare tărăboi pentru că această “calitate” am avut-o dintotdeauna şi mama era obişnuită să îi aduc toate animalele pe care le găseam părăsite prin sat(pe deal, la iaz, la râpă). Nu a scăpat de mine şi nici de căţel, care este şi astăzi un membru al familiei.

De la o pisică luată în urmă cu ceva ani de la sora mea, m-am ales cu încă 19(evident, nu a fătat 19 pui odată, dar a avut fiice şi nepoate, iar acestea mi-au adus la rândul lor puiuţi). Astfel, în primăvara acestui an aveam nici mai mult, nici mai puţin de 20 de pisici. Le-am căutat stăpâni puilor, am sterilizat pisicile adulte, iar acum am rămas cu 6(trei pisici şi trei motani). Chiar nu aş putea să mă despart de aceştia niciodată. Sunt fenomenali pisoii mei!

Nu toate animalele sunt atât de norocoase precum cele care au stăpâni. Iar românul are o concepţie de-a dreptul ciudată. Dă o groază de bani pe un animal de rasă, doar ca să iasă în evidenţă. Sunt atât de multe animale ce pot fi adoptate şi care pot deveni prieteni de nădejde, pot oferi afecţiune şi pot fi speciale, fără a fi de rasă! După ce am văzut filmul cu Hachiko mi-am dorit şi eu un Akita Inu, pe care cred că nu îl voi avea niciodată. Deocamdată mă mulţumesc cu cei doi Tarzani ai mei (pe cel alb l-am botezat Milky, dar maică-mea le spune Tarzan amândurora).

Pentru aceste animale fără stăpân, aflate în padoc, şi care aşteaptă să fie adoptaţi, cei de la Argo organizează a cincea ediţie a programului Ai cumva o păturică?, program menit să sensibilizeze oamenii şi să îi convingă să doneze: hrană, pături, covoare vechi, cutii de carton, haine vechi, orice pentru a ajuta animăluţele în prag de iarnă. Evenimentul va avea loc în data de 10 noiembrie în parcarea Carrefour Felicia între orele 15.00-17.00. Mai multe detalii puteţi afla de pe pagina evenimentului, pe facebook.

Întinde şi tu o mână de ajutor dacă îţi pasă!

Acest articol este dedicat iubitorilor de animale! Cine nu se numără printre ei, să treacă mai departe!

Leave a Reply