Blog de profesor

România protestează împotriva dictaturii

01.15.2012 · Posted in Din viata de zi cu zi

Iată un punct de vedere…

Ne-au subjugat, şi-au bătut joc de noi, ne-au făcut să ne simţim mici, insignifianţi şi neajutoraţi, ne-au încălcat drepturile, Constituţia. Au încercat să ne determine să ne fie frică până şi de umbra noastră. Au încercat să ne închidă gurile, să ne omogenizeze pentru a deveni toţi turma lor. Cum să ne poată conduce, când minţi luminate ar fi putut oricând să se revolte? În acest sens i-au călcat în picioare pe profesori şi pe ceilalţi oameni de cultură…Cum să ne controleze mai uşor, fiind aşa de mulţi? Simplu…transformând sănătatea şi medicamentele într-un lux pe care puţini să şi-l poată permite. Ne-au furat, au băgat mâna, chiar şi în aceste vremuri grele, în buzunarele pensionarilor, ce au muncit o viaţă întreagă pentru a avea parte de o bătrâneţe liniştită, în buzunarele pruncilor noştri neajutoraţi, cărora le-au luat hrana de la gură. Au trimis profesorii la cules căpşune sau în căutarea unui al doilea loc de muncă, pentru că  şi aşa nu muncesc “decât şaisprezece ore” pe săptămână. Asta a spus-o un adevărat cunoscător al sistemului de învăţământ, în persoana lui Traian Băsescu, căruia i se pare normal ca dascălii să aibă mai multe locuri de muncă pentru a avea ce pune pe masă. I se pare normal să-şi lase familia deoparte pentru a găsi timpul necesar să aibă două joburi. Ne-au furat deminitatea şi ne-au terfelit-o prin noroi. Au vândut ţara, şi-au umplut conturile grase de prin străinătate, lăsându-ne pe noi să devenim sclavii altora. Eu pot oricând să se retragă în străinătate şi să trăiască boiereşte din ceea ce au furat de la noi, românii de rând!

Mă bucur că România s-a trezit şi a început să protesteze! Raed Arafat,  care, în ciuda faptului că nu este român, a demonstrat de-a lungul anilor că este OM, a fost scânteia care a aprins focul din inimile românilor. Îţi mulţumim, Băsescu, pentru ultimul gest pe care l-ai făcut şi care a trezit România! E rândul tău să te simţi ca un vierme sub papucul poporului! Ţara nu te mai vrea! Dacă ai avea un strop de demnitate, ţi-ai da demisia! Nu te transforma într-un alt Lăpuşneanu, pentru a nu sfârşi ca el! Goleşte-ţi conturile şi dă-ne banii înapoi! Ţara protestează împotriva ta şi împotriva căţeluşilor tăi! Noi n-am avut Guvern de când ai preluat puterea! Ţi-ai ales oameni pe care să îi poţi conduce şi care să te urmeze fără a gândi! Ai pus un agramat în fruntea Ministerului Educaţiei. Funeriu, dă-ţi demisia şi înscrie-te în clasa zero! Nu-ţi strică să mai treci încă o dată prin şcoală…

Iată că protestele au împânzit toată ţara. În toate oraşele mari, românii şi-au cerut drepturile. Poate că ne-au crezut cu toţii proşti. Cu siguranţă că am fost  proşti pentru că am rezistat atât de mult. Şi, poate că am rămas proşti, dar suntem mulţi! Totuşi, unii au uitat pentru ce se protestează, pentru că un rând de suporteri sportivi, obişnuiţi cu violenţa, au început să arunce cu pietre în jandarmi. Probabil că Băse râde acum din fotoliul său, de cine ştie unde, pentru că nu se ştie în acest moment unde se află el. Eu tind să cred că cei care instigă la violenţă sunt oameni puşi de alţii pentru a ne face să ne batem ca nişte chiori şi să ne îndreptăm furia spre jandarmi, uitând de Băse.

Din nou, oamenii de vârsta a treia ne-au dat o adevărată lecţie de viaţă, cei mai mulţi oameni ieşiţi în stradă fiind în vârstă. Aştept cu nerăbdare data de 24 ianuarie şi sper ca la Iaşi, în Piaţa Unirii, să se strângă întreagul popor, unit în cuget şi-n simţiri, pentru a consolida scutul împotriva corupţiei!

Pe youtube au început să apară deja filmuleţe de la proteste. Primul pe care îl voi posta mi-a trezit amintiri neplăcute de pe vremea studenţiei, când Băsescu a fost ales prima dată în funcţia de preşedinte. Aproape toţi colegii mei l-au votat, încântaţi de pixurile şi mapele pe care le-au primit prin cămine. A doua zi după ce a fost ales, un coleg a intrat în sala de curs de la facultate, strigând :”Băsescu rege!!!” Iată că s-a comportat ca unul adevărat şi ne-a luat tot!

În cel de-al doilea filmuleţ am găsit o persoană mult mai revoltată decât mine, care, prin muzică, îşi manifestă durerea provocată de sistemul Băsescu. Mare atenţie! Se spune că istoria se repetă. Oare Băsescu să se aleagă cu soarta lui Ceauşescu?

2 Responses to “România protestează împotriva dictaturii”

  1. Am si eu o intrebare pentru toti care fac aceasta “Revolutie” , ok jos Basescu , Jos Boc , cine va veni in locul lor?.. Oprea ?…. Crin ? ….. PSD-ul ?

    Oameni buni Odata cu acest moment trebuie schimbat 90% din sistemul politic nu numai 1 , 2 persoane.

    Oamenii au iesit in strada sa zica , ne e foame, nu avem medicamente, nu avem locuri de munca etc , CORECT

    Nimeni nu a inteles ca Banii de la FMI nu au fost primiti de Basescu deaorece nu vroia sa ne indatoram mai mult de cat suntem datori .
    Daca vine Oprea sau Crin va dau ei locuri de munca?…va rezolva ei problemele?…

    Referitor la cuvantul REVOLUTIE toti sunt manipulati, Romania trebuie sa plateasca o datorie de peste 12 miliarde de euro si voi vreti ca Basescu sa primeasca bani de la FMI sa plateasca aceasta datorie?…si ce a rezolvat cu problemele din Romania?..

    Oameni buni daca iesiti in strada iesiti cu o solutie nu sa cerem solutii de la altii, vrem schimbario , atunci sa ne gandim si ce va fi dupa aceasta schimbare?

    Va zic eu ce se va intampla.

    Basescu , Boc vor pleca , nu de gura Poporului sau a Parlamentarilor ci deoarece se vor satura sa se bata cu acei oameni care nu vor sa inteleaga.

    In acel moment cei din PSD vor intra pe fir, si va pune cu botul pe labe Poporul roman , ca romanilor asta le place sa fie mintiti sa primeasca promisiuni , romanii sunt sado , daca imi da sa manac o luna il votez , sau mai bine nu ma duc la vot ca si asa nu se schimba nimic, acum daca facem o evaluare 60% din protestatari nu au fost la vot, sincer pentru mine ei nu au ce cauta la proteste , cei care au fost la vot ei au tot dreptul.

    Plange romanul? plange plange ca vrea ii dai sa il am,agesti si esti presedinte .

    Ce dracu suntem oameni seriosi sau ne lasam manipulati , iesim in strada sa spunem ce vrem dar sa fim constienti de ce va urma, mult mai rau , daca continuam sa ne imprumutam atunci ne-am dus dracu.

    Romanilor treziti-va dar in acelasi timp constientizati ceea ce se intampla, NU NUMAI BASESCU SAU BOC SAU UDREA SUNT VINOVATI ci toata clasa politica in special PSD-ul deoarece de acolo a inceput caracatita si anume dupa 1990.

    • calliope22 says:

      Nu spune nimeni ca numai Basescu e vinovat. Dar eu sunt profesor, iar ca Basescu nu a sfidat nimeni intelectualii din Romania. Nu ne-a mai trimis nimeni in afara de el la cules capsune si la sters babe la fund cu toate facultatile pe care le avem. Mi-e greata de el. Da, am fost la vot, dar nu l-am votat pe Basescu. Vreau sa dispara pentru ca nu stie decat sa jigneasca intregul popor roman. Si, iata ca declaratia data de el astazi a contrazis ceea ce ai banuit ca se va intampla…Basescu nu vrea sa plece!!!

Leave a Reply