Blog de profesor

Turcia-experienţa Comenius

11.02.2011 · Posted in Din viata de zi cu zi

Dacă vă întrebaţi de ce am lipsit atât de mult de pe blog (sau chiar dacă vă doare-n cot de asta), trebuie să vă mărturisesc că pe 22 octombrie, chiar de ziua mea, am pornit spre Turcia, împreună cu două colege de serviciu şi cu cinci elevi.

Şcoala noastră aplicase pentru un proiect Comenius, iar aceasta a reprezentat cea de-a doua mobilitate a proiectului. M-am numărat printre fericitele persoane din şcoala noastră ce aveau ocazia să descopere o mică parte din Turcia. Ceea ce mă speria la început era călătoria cu avionul. Deşi se spune că acesta reprezintă cel mai sigur mijloc de transport, pe mine mă îngrozea gândul că mă voi afla la o aşa mare distanţă de sol. Din Bucureşti am luat avionul până în Istanbul, iar de aici până la Izmir, oraşul lui Homer şi loc  în care urma să poposim pentru şase zile.

Ajunşi duminică în Izmir, am avut puţin timp la dispoziţie pentru a ne odihni. Însă nu prea am reuşit din cauza cutremurului ce a avut loc în Turcia. Noi nu l-am simţit deloc, însă am fost asaltaţi de telefoane din ţară. De cazat, am fost cazaţi într-un hotel din Karşiyaka, zonă a Izmirului (oraş imens). Seara am ieşit cu toţii la shopping şi am descoperit cât de fascinantă poate fi o repriză de cumpărături prin magazinele negustorilor turci, obişnuiţi cu tocmeala. De luni am început activităţile la şcoala din Izmir, şcoală împlicată în proiect, iar aici i-am întâlnit pe ceilalţi parteneri din: Polonia, Germania, Italia, Turcia, România (Gorj).

În primele două zile au avut loc prezentările activităţilor organizate de fiecare şcoală în parte. La amiază luam masa la cantina şcolii, iar seara, oricât de obosiţi eram, mergeam în oraş. Cei de la şcoala din Izmir au fost nişte gazde primitoare, ne-au propus activităţi antrenante: sportive, de pictură tradiţională turcească, învăţarea unui cântecel în limba turcă, ce îmi răsună şi acum în minte. În prima zi ni s-a prezentat şcoala. Am fost împărţiţi în grupuri de câte patru persoane, conduse de ghizi: copiii din şcoală. Ghidul nostru a fost Bensu, o adolescentă de 14 ani, simpatică şi tare vorbăreaţă (chiar acum vorbescu cu ea pe facebook). Nu a durat mult până ce s-a împrietenit cu ai noştri, în special cu Veronica. Tot în prima zi am avut ocazia să asistăm la o oră de Limba turcă. Bensu ne-a ajutat să înţelegem ce se discuta în clasă, traducându-ne în engleză atât cât reuşea. Eu ceream informaţii suplimentare pentru că îmi plăcea modul ei de a explica şi dorinţa pe care a avea pentru a ne face să înţelegem.

În următoarele zile am avut bucuria de a vizita grădina zoologică, oraşil vechi- Efes, muzeul din Efes, casa Fecioarei Maria, un centru de delicii turceşti, am asistat la o prezentare de modă. De asemenea, într-una din zile am făcut turul Izmirului, am vizitat o navă de război, un submarin, Muzeul de Jucării, Piaţa Konak şi turnul cu ceas, moscheea Konak, dar am urcat şi cu ascensorul pentru a vizita străzile de sus ale Izmirului.

În seara de dinaintea întoarcerii în România am participat la cina festivă, iar copiii s-au distrat cu toţii. Am revenit în ţară cu o urmă de nostalgie în suflet. Unei bucăţi din mine îi pare rău că nu s-a născut pe acele meleaguri. Ce nu mi-a plăcut în Izmir? Faptul că mi s-a părut a fi un oraş al pisicilor abandonate. Aşa cum e Iaşul plin de câini vagabonzi, aşa era Izmirul turcilor. Unele pisici arătau foarte rău datorită locului în care îşi duc traiul. Însă, din câte am observat, chiar dacă nu erau luate în casă, turcii le puseseră cutii de carton pe lângă blocuri, hrană şi apă. Chiar într-o seară am dat peste un nene ce servea nişte pisici cu un ditamai puiul. Câini am văzut foarte puţini, toţi duşi de lesă. Mi-au plăcut în schimb: vremea bună, marea, minunata mare, oamenii înţelegători, veseli şi primitori, patriotismul de care au dat dovadă (toate blocurile erau marcate cu steagul Turciei), locurile vizitate, rahatul turcesc cu fistic, cocos, banane, baclavaua şi toate celelalte delicii, chiar şi bazarul lor, care mi s-a părut straniu şi plin de hoţi la o primă vedere. După ce am dat o raită pe acolo, mi-am schimbat părerea.

În concluzie, a fost o experienţă de neuitat, iar Turcia a devenit una din ţările pe care mi-aş dori să le revăd.

 

Leave a Reply