Blog de profesor

Când furia pune stăpânire pe tine…

11.10.2011 · Posted in Din viata de zi cu zi

Toamnă târzie, ger, melanolie şi multă frustrare…Şi totul nu din cauza întunericului ce sfâşie dramatic  straiele zilei, ci din cauza nesuferiţilor de bani, care nu mai ajung niciodată. Nu că ar avea ei vreo vină, dar cei care orânduiesc treburile prin ţărişoara noastră s-au gândit că, dacă nu supravieţuim doar cu aer poluat, atunci putem da liniştiţi ortul popii, pentru că, oricum, nu ne va duce nimeni dorul. Oamenii au devenit interesaţi de propriile persoane, duc pe umeri povara zilei de mâine..Aşadar, cine şi-ar da seama că ai dispărut? 

De unde provine frustrarea mea? Tocmai mi-am încasat salariul. Ştiu, veţi spune să îi mulţumesc bunului Dumnezeu că încă mai am un loc de muncă, sau că ni se dau salariile la timp. Ei bine, eu sunt de părere că aceasta este o concepţie greşită. De ce ar trebui să mă mulţumesc doar cu cât mi se oferă (bani tăiaţi, schingiuiţi,etc.), când salariul e meritul meu? De ce să trăiesc cu teama zilei de mâine, când strămoşii noştri au luptat pentru ca noi să fim liberi? Am fost asupriţi atâta amar de ani de către străini, iar acum a venit rândul fraţilor noştri să-şi bată joc de noi…Mai rău ca acum nu a durut niciodată…Noi, cei ce muncim, cei ce suntem corecţi, am devenit cârpa unora ce au avut norocul (doar norocul, încă nu au demonstrat că au şi meritul!) să ajungă acolo unde sunt acum. Însă, ei ar trebui să-şi amintească de următorul lucru: cu cât ai ajuns mai sus, cu atât căderea va fi mai dureroasă. Poporul decide întotdeauna, aşadar nu-l veţi putea manipula mereu…Vorbele lui Alexandru Lăpuşneanul, spuse vornicului Moţoc, pe care îl sacrifică, ar trebui să vă răsune în urechi. Dar pentru asta ar trebui să ştiţi despre ce vorbesc. Deci puneţi mâna pe o carte, voi, cei care vă credeţi demiurgi. Cu siguranţă, domnul ministru al învăţământului, simbolul intelectualităţii româneşti, habar n-are la ce mă refer. După ce i-ar face alţii temele, probabil şi-ar da seama.

Suntem vai de capul nostru, n-a mai rămas nici urmă de speranţă în noi, căci aceasta a murit cu mult timp în urmă. Suntem poporul, norodul, prostimea…Nu uitaţi însă că suntem “proşti, dar mulţi”. Iar “legea baltagului”, cea a dreptăţii, se va ridica deasupra tuturor legilor din stat, apărute ca ciupercile după ploaie, în folosul celor vinovaţi. Până la urmă, suntem un popor de criminali şi am mai pus la zid un dictator…

Şi totuşi, de unde atâta frustrare în mine? Cum să nu existe, când salariul meu e mai mic cu 300 ron decât atunci când am debutat în învăţământ? Sunt în al cincilea an de activitate, am obţinut titularizarea cu 9.80, am promovat examenul de definitivat…pentru ce? Pentru a ajunge pe culmile disperării? Pentru a sta pe drumuri, pentru a ezita să-mi formez o  familie, pentru a-mi fi frică de ce-mi va aduce ziua de mâine? Care e logica? În loc să crească, salariul meu a scăzut. Şi nu e vorba de 10-20 de lei, ci de aproape 300 de lei, bani pe care i-aş putea folosi pentru a-mi procura hrana necesară pentru o lună de zile sau pentru a-mi cumpăra o căruţă de lemne, acum în prag de iarnă. Guvernanţii noştri nu au cum să înţeleagă ce reprezintă 1 leu pentru omul de rând, când ei dau sute de lei pentru o masă luată la restaurant. Nu consider că muncesc de 10-20 de ori mai mult decât o facem noi, pentru a merita salariile pe care le au. Nu sunt expuşi diverselor boli, probleme, aşa cum suntem noi. Beneficiază de o mulţime de avantaje, oferite din banii noştri, ai poporului. 

Nu mă hrănesc, dragi guvernanţi, cu mulţumire sufletească! Nu-mi este suficientă pentru a supravieţui! Vreau banii pe care îi merit şi pentru care muncesc! Viaţa mi-a dat o lovitură dureroasă în momentul în care moartea mi-a răpit tatăl, când nu împlinisem nici doi ani. Tot ea m-a învăţat că ceea ce-ţi doreşti se obţine prin muncă şi că n-ar trebui să-mi fie ruşine să muncesc. Aşadar, nu vă bateţi joc de munca noastră! Nu sunteţi voi în măsură să stabiliţi câţi bani merităm să primim, din moment ce realitatea din sistemul românesc de învăţământ vă este străină şi atâta vreme cât ne folosiţi pe noi şi pe elevii noştri pe post de cobai! Nu demonstraţi respect nici faţă de noi, nici faţă de elevii noştri şi nici faţă de părinţii acestora! Însă, totul are o limită, iar iadul nu are atâta furie cât un popor luat în derâdere!

P.S. Mi-am pus o dorinţă la casa Fecioarei Maria din Turcia: să dispară toţi ciocoii din ţara noastră!

One Response to “Când furia pune stăpânire pe tine…”

  1. Toti vrem banii pentru care am muncit dar legile adoptate sunt cele care fura tot din buzunarul nostru. Guvernantii sunt cei care fura din buget si asa se pierd toti banii.

Leave a Reply