Blog de profesor

Plata pentru Evaluarea Naţională

09.09.2011 · Posted in Şcoala Dumeşti

De vreo lună de zile mă preocupă o problemă pe care doresc să v-o împărtăşesc. Este vorbe de nesimţirea celor care se ocupă de plata profesorilor care au corectat tezele elevilor la Bacalaureat sau la Evaluarea Naţională.

În luna iunie a acestui an, absolvenţii clasei a VIII-a au susţinut probele pentru Evaluarea Naţională. În ziua în care se dădea proba la Limba şi literatura română, pe la ora 12:00, am primit un telefon prin care am fost anunţată că la ora 16.00 sunt aşteptată la şcoala X din Iaşi, pentru corectat. Chiar dacă nu stau în Iaşi şi trebuia să îmi plătesc naveta, m-am gândit că puţini lei câştigaţi n-ar strica, mai ales că vara e lungă, iar până în octombrie ,când voi lua următorul salariu, e mult de aşteptat. Aşadar, la 15:45 am fost la şcoala respectivă. Au urmat două zile pline, în care am corectat 97 de lucrări, fără să apuc să merg la baie sau să îmi cumpăr ceva de mâncare. Pur şi simplu, trebuie să stau în bancă şi să corectez acele teze, pentru că trebuiau mai apoi completate tot felul de borderouri şi tabele. Ca să nu mai dau bani pe bilet până acasă şi să mă întorc a doua zi, am hotărât să mă milogesc la o prietenă să mă primească la ea să dorm. N-am apucat în cele două zile să mănânc decât o shaorma. Simţeam că nu am timp de nimic. Iar ca să fie tacâmul complet, după ce am ieşit de la şcoala respectivă şi mă pregăteam să plec spre casă, am pierdut autobuzul spre sătucul meu. A trebuit să îl aştept două ore pe următorul, şi ultimul, de altfel.

După această experienţă mi-am socotit frumos ce sumă trebuia să iau şi am aşteptat cu nerăbdare banii. Doar muncisem pentru ei. Am întrebat-o pe doamna secretară despre ce sumă e vorba şi am fost surprinsă să constat că era cu aproximativ 100 ron mai mică decât calculasem eu, deci nu mai rămăsese mare lucru de luat. Impozitul şi ce s-a mai scăzut din ea au diminuat-o considerabil. Totuşi, mă consolam  eu că măcar nişte alimente aş putea lua din suma rămasă. Însă, o aştept şi acum… Am întrebat la şcoală şi mi s-a spus că primesc banii în august…Nu i-am primit. Am întrebat din nou şi mi-au spus că mă voi îmbogăţi la începutul lui septembrie. Iar nu i-am primit… Am întrebat alaltăieri şi mi s-a spus că îi voi primi după 20 septembrie…Ce să mai înţeleg? Eu am fost anunţată să vin la corectat cu patru ore înainte şi nici nu eram în Iaşi. M-am străduit să ajung la timp. Însă acum, când e vorba să îmi primesc banii, aştept de aproape trei luni. Vi se pare normal? Ciudat e că,  la unele şcoli banii s-au dat încă de la începutul lunii august. Cine e vinovatul?  Mai e cineva în situaţia mea?

Leave a Reply