Blog de profesor

Liber la dulce

08.11.2011 · Posted in Din viata de zi cu zi

Da, chiar aşa…Odată cu sosirea verii şi coacerea fructelor avem liber la dulce…sau la dulceţuri, cum vreţi voi. Nu-s gospodină desăvârşită şi nici nu fac eforturi să devin, însă când vine vorba de dulceaţă mă gândesc automat la clătite. Şi cui nu-i plac clătitele? Mai ales într-o zi friguroasă de iarnă…

În acest sens mi s-a pus pata pe socul din spatele casei. Pentru că nu mă dau în vânt după socată, am lasat floarea să se transforme în fruct. Astazi am stat vreo patru ore să aleg câteva bobiţe de soc pentru a face dulceaţă. Nu-i aşa că mulţi dintre voi nu aţi auzit despre dulceaţa de soc? Mă număram şi eu în această categorie până acum vreo trei ani, când am experimentat şi am descoperit cât de bună e. Seamănă cu cea de afine, dar e mai puţin costisitoare pentru că am fenomenala plantă chiar în curtea casei. Îi spun fenomenală pentru că, între timp, am descoperit că e folosită şi ca medicament. Deci dulceaţa de soc nu trebuie consumată în exces.

Socul este una dintre cele mai puternice plante depurative cunoscute la noi, cu acţiune diuretică, de eliminare a toxinelor din organsim pe cale cutanată, digestivăşi renală.

Soc
Factorul curativ: flori (cu peduncul), fructe (boabe).
Afecţiuni pentru care se recomandă: afecţiuni renale, gripă, raceală, constipaţie, obezitate; furuncule, abcese.

Socul creşte imunitatea organsimului, distruge microbii şi scade febra. Are acţiune galactogenă, prin stimularea secreţiei de lapte la femeile care alăptează. Proprietăţile terapeutice se datorează compoziţiei sale: ulei esenţial, potasiu, zaharuri, mucilagii, vitamina C, vitamine din complexul B, aldehide glicolice, aminoacizi, sambunigrina, sambucosidă (pigment), acid malic. Extractele din fructe de soc sunt un puternic aliat în lupta contra bolilor degenerative şi a celor canceroase. Socata este indicată în combaterea constipaţiei, a retenţiei de apă în ţesuturi, infecţii urinare, graţie acţiunii puternic depurative. Este, în acelaşi timp, tonic nervos şi fizic. Se administrează 3 păhărele (30-75 ml pe zi), cu un sfert de oră înainte de masă. Siropul şi dulceaţa medicinală din flori de soc sunt indicate ca adjuvant în tratamentul guturaiului şi rinitelor, a infecţiilor urinare, acneei, în cure de 2-3 săptămâni. Siropul se pregateşte din 1-2 linguriţe de sirop, intr-un pahar cu apă. Eventual se adaugă puţin suc de lămâie şi se amestecă foarte bine. Se beau 1-3 pahare de sirop pe zi, pe stomacul gol.
Dulceaţa medicinală se consumă pe stomacul gol, 2 linguriţe de 3 ori pe zi, ţinându-se sub limbă până se dizolvă. După, se bea puţină apă, iar la ultima înghiţitură se clăteşte bine gura.
Tinctura de fructe de soc se administrează astfel: câte 30-40 de picături, diluate într-o jumătate de cană de apă, de 3 ori/zi. Se bea pe stomacul gol. Pe parcursul tratamentului se elimină din alimentaţie carnea, zahărul şi produsele cu aditivi alimentari. În caz de alergie se ia 1 linguriţă de tinctură de fructe de soc în jumătate de pahar de apă, de 3 ori pe zi, pe stomacul gol. Tratamentul se face minimum 3 luni. Sper că v-am convins de beneficiile socului!

Mâine voi reveni cu fotografii pentru a vă face poftă cu minunata mea dulceaţă de soc!

 

 

 

Leave a Reply