Blog de profesor

Lauda de sine nu miroase a bine

08.02.2011 · Posted in Din viata de zi cu zi

Dacă tot mă lăudam vinerea trecută că am primit cadourile de la Bionect, atât eu, cât şi soţul, ca să ne ajungă pe vreo doi ani, iată că a şi fost nevoie să folosesc produsul.

Sâmbătă, mi-am servit pisicile (proaspete mămici) cu nişte cărniţă din conservă. Tendinţa mea de avariţie şi-a spus cuvântul în momentul în care am băgat o bucată de pâine în fundul ditamai conserve de 415g, ca să iau tot din ea. Prin urmare am simţit o pişcătură şi, când am retras mâna, am văzut o tăietură de toată frumuseţea, din care ţâşnea cu repeziciune sângele. Mă apucase deja ameţeala( aşa mi se întâmplă când văd vreo rană). Am alergat în casă, am şters bine zona respectivă, însă nu vroia să se oprească sângele. Atunci mi-am amintit că tocmai primisem Bionectul şi am ales să folosesc sprayul. Din două pulverizări rana a fost acoperită de o pulbere argintie şi n-a mai curs sânge. Am acoperit cu un plasture şi am repetat procedura spre seară. M-a surprins plăcut factul că nu a usturat deloc. Am simţit doar o răcoare.

Acum e totul OK. Recomand Bionect! E un produs foarte bun, deşi sper să îl folosesc cât mai puţin. Iar de cotrobăit prin conserve…nici nu mai poate fi vorba!

One Response to “Lauda de sine nu miroase a bine”

  1. [...] Nu sunt singurul multumit de aceste produse. Related posts Cum se consumă Aqua Carpatica Incepe "Dansez pentru [...]

Leave a Reply