Blog de profesor

Transcendenţă

07.26.2011 · Posted in De-ale mele

Aţi încercat vreodată să vă imaginaţi ce s-ar fi întâmplat dacă Luceafărul lui Eminescu ar fi devenit muritor? Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi cunoscut dragostea alături de Cătălina?

Eu da…

Transcendenţă

 

De mii de ani încerc să văd

Ce sens are existenţa

Şi caut ca iubirii, eu,

Să-i aflu toată esenţa.

 

Am devenit un muritor,

Doar pentru o iubire.

Şi eram tot cuprins de dor

Şi de a ei privire.

 

Am căutat să fiu ca ea,

Să-mi schimb a legii fire,

Şi să fac tot ce îşi dorea,

Dar fost-a o amăgire.

 

La ce folos să o iubesc,

Să-i dărui viaţa toată,

Când ea de singurul meu dor

Nu poate să priceapă?

 

A fost lumina cea dintâi

Şi luna dintre stele.

Acum e noapte şi adâncuri,

Iar eu mă pierd în ele…

 

Mi-a fost lăcaşul cel mai sfânt,

A fost eternitatea.

Acum e ultima suflare

Şi tot ce-nseamnă moartea…

 

Nu înţeleg cum am putut

Să-mi lepăd nemurirea

Şi să m-afund pe-acest pământ,

Unde-am găsit pieirea.

 

Pe-acest pământ rătăcitor,

Cu feţe rele, sumbre,

Am căutat ce-a fost frumos

Şi am găsit doar umbre…

 

O, tu, părinte-al meu ceresc,

Ascultă a mea durere!

Căci nu mai vreau ca să iubesc,

Să caut mângâiere!

 

Ridică-mă din nou la cer!

Redă-mi şi nemurirea!

Acum regret că-s muritor

Şi-am cunoscut iubirea!

 

Şi Demiurgul îl ascultă

Şi-i dete-o altă soartă.

Luceafărul se înălţă,

Uitând de lumea toată…

 

Leave a Reply