Blog de profesor

În comuniune cu natura

07.24.2011 · Posted in Din viata de zi cu zi

Vacanţă?…Cine nu se gândeşte la aceasta cel puţin o singură dată de-a lungul unui an întreg de muncă? Cine nu visează să evadeze din cotidian într-un timp ireal, într-un tărâm de vis şi să uite în acest fel de stresul zilnic?

Ei bine, anul acesta, mai mult ca niciodată, am aşteptat cu nerăbdare concediul, pentru a plănui împreună cu soţul drumeţia noastră pe cărări de munte. Oboseala acumulată de-a lungul implicării mele în activităţle din cadrul serviciului, dar şi din afara acestuia, şi-a spus cuvântul. Prin urmare, pe la jumătatea acestei luni devenisem deja un zombi dornic de o metamorfozare într-o pasăre măiastră, liberă să străbată universul în lung şi-n lat, diametral…

Pentru că în 2010 nu mi-am permis nici măcar un week-end de relaxare, anul acesta de muncă mi s-a părut mai dificil şi nesfârşit. De aceea mi-am promis că, în această vară, voi încerca să mă retrag într-o zonă păstrătoare a unor tradiţii de mult timp uitate prin alte locuri. Este vorba despre Maramureş, un plai de dor şi de cânt, un tărâm de poveste, în care natura şi cerul par a se cuprinde într-o eternă îmbrăţişare. Sper să găsesc aici, acea linişte binefăcătoare ce te poate readuce la viaţă, linişte de care nu am mai avut parte mult timp şi pe care mulţi dintre noi au pierdut-o în oraşele noastre înghesuite ca nişte furnicare, pline de oameni robotici, care au uitat să trăiască.

În Maramureş vom fi noi doi, eu şi soţul, în comuniune cu natura veşnică, noi şi cerul senin, un imens palat de azur, noi şi fălnicia brazilor înalţi, atotstăpânitori, noi şi susurul primordial al apelor, vom fi mai aproape de Dumnezeu. În Maramureşul meu mă voi simţi mai aproape de origini, voi putea să sorb din măreţia şi sălbăticia naturii, în timpul unei plimbări cu nemuritoarea Mocăniţă. Aceasta mă va purta într-un tărâm necunoscut trupului, dar de care spiritul de simte atât de legat! Voi lăsa mai apoi să-mi curgă o lacrimă în onoarea tuturor victimelor comunismului, torturate în închisoarea de la Sighet şi mă voi simţi una cu acestea în timpul vizitei mele la Memorialul Durerii. Vocea Anei Blandiana va fi cea care, într-o atmosferă emoţionantă, îmi va călăuzi paşii în acel labirint al groazei.

Părăsind lagărul comunist, evident cu o viziune schimbată asupra vieţii, voi pătrunde în spaţiul Cimitirului Vesel de la Săpânţa, în care tragicul şi comicul par a-şi da mâna într-o nesfârşită călătorie. Aici voi învăţa să accept moartea ca pe o parte din întregul pe care-l reprezint, pentru că odată acceptată, ea mi se va părea o binecuvântare.

Voi porni apoi spre Mănăstirea Bârsana, un spaţiu mirific, unde voi păşi în împărăţia lui Dumnezeu. Îmi voi elibera sufletul din lanţurile păcatului, mă voi simţi ca un prunc nevinovat în braţele protectoare ale Creatorului şi mai ales, îl voi închide şi-l voi păstra în inima mea ca pe o nepreţuită nestemată.

 

Nu în cele din urmă, voi porni într-o altă aventură. Voi urca cu telescaunul în cumpăna cerului, pornind spre Cascada Cailor, loc unic prin emoţiile pozitive pe care ţi le poate trezi. Ultimele zile vor fi destinate explorării împrejurimilor pensiunii în care mă voi caza, o pensiune aflată într-o oază de verdeaţă, retrasă din calea ochilor furioşi ai schimbării. Şi tot aici voi putea să-mi accentuez bronzul în spaţiul special amenajat pentru plajă, pentru că se ştie că bronzul de munte este mai rezistent decât cel dobândit la mare.

Aştept cu nerăbdare ca luna viitoare să ajung în Maramureşul istoric, tradiţional, la care visez, să pătrund în acel spaţiu ancestral, cu care îmi doresc să mă contopesc pentru eternitate.

 

2 Responses to “În comuniune cu natura”

Leave a Reply