Blog de profesor

Cine munceşte mai mult?

07.06.2011 · Posted in Din viata de zi cu zi

Amintindu-mi de o discuţie pe care am avut-o zilele trecute cu nişte colegi de breaslă, mă gândesc tot mai mult la un subiect des analizat, şi anume evaluarea cadrelor didactice în funcţie de performanţele celor mai buni elevi.

Deşi principiul incluziv încearcă să îşi facă timid loc în sistem, elemente ale concepţiei tradiţionale sunt prezente şi în ziua de astăzi. Principiul incluziv susţine că dascălii trebuie evaluaţi în funcţie de progresul tuturor elevilor, chiar şi al celor mai slabi din clasă. Dar pe cine a interesat vreodată dacă X, care a fost evaluat iniţial cu nota 3, a progresat la 4 la sfârşitul anului şcolar? Cine nu face parte din sistem şi nu are elevi de genul acesta, nu ştie ce muncă se ascunde în spatele acestui progres. 

În majoritatea cazurilor, la diverse şedinţe, consfătuiri, sunt mereu daţi drept exemplu dascăli din şcolile de elită, ce au obţinut diverse premii la tot felul de concursuri. Nu e vorba despre faptul că la şcolile considerate mai slabe sau la ţară nu s-ar obţine, dar nu sunt băgate niciodată în seamă. Mereu sunt ridicaţi în picioare, acuzaţi şi criticaţi profesori de la diverse şcoli de cartier, de la grupuri şcolare, ce întâmpină tot felul de probleme în privinţa disciplinei elevilor. Nu se gândeşte nimeni însă că la şcolile de elită elevii sunt selectaţi încă din clasa a V-a. În clasa a IX-a sunt păstraţi cei mai mulţi dintre cei care au făcut gimnaziul la şcoala respectivă. Din contră, există licee la care merg elevi cu medii cuprinse între 5 şi 6, de exemplu, sau chiar sub 5. Eu consider că munca dascălilor ce predau la astfel de licee este mult peste efortul depus de cei care predau la şcolile mari de la noi. Gândiţi-vă un pic cum lucrezi la clasă cu nişte elevi de 9 şi de 10 şi cum lucrezi cu cei mai slabi? Cei foarte buni au o cu totul altă viziune despre realitate, au nişte obiective clare pe care le urmăresc, sunt învăţaţi să se pregătească şi singuri, sunt autodidacţi, ceea ce uşurează foarte mult efortul dascălilor. Nu spune nimeni că premiile obţinute nu li se datorează. Desigur că au şi ei o parte din merit, dar contează enorm resursele umane cu care lucrăm.

Am învăţat şi eu la un grup şcolar şi consider că nu este atât de importantă eticheta şcolii la care te pregăteşti. Important e să o faci cu seriozitate şi să îţi doreşti să progresezi. Profesorii mei au fost oameni deosebiţi( şi nu-i laud pentru că au fost ai mei), de la care am avut ce învăţa. Privind în urmă, observ că aceştia au depus o muncă deosebită. În afara faptului că erau dascăli si trebuiau să ne pregătească la diverse obiecte, trebuiau să o facă şi pe-a gardienii, medicii. Îmi amintesc cum plângea o colegă de-a mea prin clasa a IX-a şi cum se ascundea sub catedră pentru că prietenul o sunase şi o ameninţase că vine la şcoală să o taie, pentru că îl părăsise. Şi să nu credeţi că a fost o simplă ameninţare. Chiar a venit, moment în care ne-am panicat cu toţii. A lovit gardianul şi a reuşit să intre. Domnul diriginte a fost cel care “s-a luptat” cu agresorul şi a reuşit să-l dea afară din şcoală. La liceul respectiv se făceau cursuri şi după-amiază. În altă zi, mai spre seară, au reuşit nişte golani să bată paznicul şi să pătrundă în clădirea şcolii pentru a agresa un elev. Am înţeles că aveau la ei cuţite. Domnul diriginte şi domnul profesor de geografie i-au alergat prin şcoală şi au reuşit să îi prindă. La momentul respectiv mi s-a părut amuzant, pentru că mi-i imaginam pe cei în postura de poliţişti. Acum lucrurile nu mai stau chiar aşa. Mă gândesc că nu le-a fost uşor. Şi nu e de mirare nici că am avut atât de mulţi gardieni…

Aşa că, dragi cititori, nu mai criticaţi şi evaluaţi un om fără să îl cunoaşteţi şi nu mai generalizaţi, având în vedere exemplele negative din sistemul de învăţământ. Doar acelea se promovează. Am testat şi eu lucrul acesta. Am trimis la un ziar o ştire în care precizam anumite lipsuri dintr-o şcoală, iar acest articol a fost publicat. După un timp, am scris depsre un eveniment pozitiv, şi anume despre un concurs literar naţional la care participaseră peste 200 de elevi. Nu m-a mai băgat nimeni în seamă. Nu era la fel de interesant.

Nu în ultimul rând contează şi relaţia care se stabileşte între cadrul didactic şi elevii lui. Important e felul în care ştie să şi-i apropie şi să îi motiveze spre învăţare. Să nu credeţi că am scris aceste rânduri pentru că-i invidiez pe colegii de la liceele mari…Nu mi-am dorit niciodată să predau în oraş, cel puţin până în momentul de faţă. Avem şi noi premii la diverse concursuri, organizăm activităţi, avem şi copii buni, dar şi mai slabi. Şi cu toate acestea ne lipsesc multe lucruei, care ar putea să ne conducă spre o activitate mai bună. Aşa că, dragi conducători, daţi o fugă pe teren înainte să desfiinţaţi şcoli, să daţi afară profesori, gardieni, să diminuaţi salariile şi toate prostiile pe care le faceţi non stop. Şi să aveţi grijă să vă pregătiţi lecţiile de acasă…doar ştiţi că limba română vă creează probleme. Nu că v-aţi da seama când greşiţi…Totuşi…unii oameni ARE voie să greşească, dom’le!

Leave a Reply