Blog de profesor

Pe o ureche ne intră şi pe alta ne iese…

05.24.2011 · Posted in Din viata de zi cu zi

E dimineaţă… Ştiu asta pentru că de câteva minute îmi bate în ochi lumina ce pătrunde cu neruşinare pe fereastra camerei. Mă întorc cu spatele, sperând că totul e o iluzie şi că, de fapt, noaptea de abia a început. Pentru cinci minute, cele mai dulci şi mai odihnitoare, chiar am avut impresia că dimineaţa sosise doar în închipuirea mea. Când colo ce se aude?

- “Pick up the phone, pick up the phone”…

Al naibii telefon, îmi spun…Uite cum trezeşte oamenii obosiţi! Sar speriată din pat, însă fără să deschid ochii…Să mai dorm puţin, încă puţin…îmi repet. Las capul uşor pe spate şi când e gata să-mi cadă greoi ca un bolovan pe pernă, al doilea nătărău de telefon îşi face datoria: “E o nouă zi…Hai şi tu…”. Mai departe nu mai ştiu pentru că îl opresc de fiecare dată, nervoasă. Of! S-a dus odihna mea de 5 minute.

Pregătirile se fac în grabă. Ia haina, geanta, dosarul cu materiale didactice şi…fuga spre şcoală. Pe drum, trecătorii mă privesc ciudat. Poate şi datorită faptului că mă iau la întrecere cu maşinile în goana mea nebună spre “tărâmul fericirii”. Mai la deal de magazin, două ţaţe merg alene, holbându-se cu ochii cât cepele la mine. Găsesc imediat o scuză atitudinii lor şi mă gândesc că poate nu şi-au făcut niciodată control la ochi şi ar avea nevoie de ochelari, sărăcuţele. Ajunsă în dreptul lor le adresez un răsunător “Hristos a înviat!”, tare şi răspicat. Poate or fi având probleme şi cu urechile, doar sunt în vârstă. Îmi răspund în cor, calme şi nedumerite de răgetul meu. Nu apuc să fac nici un singur pas, când o aud pe una dintre ele adresându-i-se celeilalte:

- A cui e asta, fa?

- Nu ştiu, Ileană…Oare a cui să fie?

- Vezi ce gătită e?

Mă întorc brusc şi mă lovesc de privirile lor tăioase. Se opriseră în loc să mă analizeze mai bine. Le fac din ochi şi plec mai departe. Măcar le-am dat subiect de gândire pentru ziua în curs. La vreo 30 m de şcoală am  realizat că nu mai am mult şi ajung la destinaţie. Ţipetele şi urletele vehemente ale copiilor tulbureau atmosfera dimineţii paşnice şi însorite. Intru în curte şi văd imediat îndreptându-se spre mine o armată de pici furioşi, gata să mă doboare.

- Uite o popică! Hai s-o doborâmmmm!!! mi se părea că strigă toţi în cor.

Mă opresc, închid ochii, însă aceştia mă ocolesc, lăsând în urma lor parfumul prafului proaspăt recoltat. Atunci îmi dau seama că ţinta lor nu eram eu, ci magazinul de peste drum, la care tocmai se adusese pizza…Ajunsă pe holul şcolii, alţi ştrengari, din clasa I de data aceasta, se trăgeau de mâini, de haine, de ce apucau, pe gresia ce devenise un imens patinoar.

- Fă, dă mâna!

- Nu, dă-o la mine!

- Uraaa! Zborrrr!!!

Urechile mele cedează. Mă opresc hotărâtă, pentru a le face observaţie:

- Copilaşi, dar e frumos să vă trageţi aşa de haine? În plus, pe jos e murdar…Nu e mai bine să ieşiţi afară să alergaţi?

Liniştea ce a urmat m-a făcut să zâmbesc satisfăcută de reuşita mea. Sunt fericită. De acum pot intra liniştită în cancelarie. Prima victorie fusese obţinută. Sau nu? Nici nu apuc să mă întorc bine, că picii şi-au reamintit într-o fracţiune de secundă de jocul lor nebun:

- E rândul meu! Vreau să mă trageţi!

- Ba al meu! Tu ai mai fost o dată!

Cedez, gândindu-mă că e mai bine să mă întorc acasă numai cu timpanele sparte, decât şi cu vreun picior rupt…

Mult timp nu rămân în cancelarie. Prima oră: dirigenţia. Perfect! Lecţia de astăzi sună cam aşa: “Reguli ce trebuie respectate la şcoală şi în societate.” Ajunsă în clasă, bobocii mei mă salută călduros. În urma mea sosesc şi cavalerii care au vizitat mai întâi ….alte locuri din curtea şcolii.

- Copiii, astăzi vom discuta despre ce avem voie să facem la şcoală şi despre ceea ce nu avem voie, despre cum să vorbim şi cum să ne comportăm cu cei din jurul nostru.

- Ştiu eu! Ştiu eu, doamna dirigintă!

- Poftim, Tomiţă! Spune tu primul.

- Mai întâi să ştiţi că Bobocel şi Ciobănel s-au dus ieri la magazin, în pauză. Şi nu aveau voie. Ne-aţi spus să nu ne ducem.

- Şi de ce am spus asta?

- Pentru că…dacă ieşim în stradă şi nu suntem atenţi, pot să ne buşească maşinile.

Nu apuc să dau un răspuns, că altcineva flutură mâna în aer de zor. E Cutărică!

- Mai ştiu eu ce nu avem voie să facem…

- Poftim!

- Nu avem voie să ne poreclim, chiar dacă mie îmi spun copiii pârâciosul. Nu avem voie să călărim catedra, să ne tragem pe parchet, să apucăm fetele de toate cele şi să spunem cuvântul cu “P”.

- Ia uite unde era sfântul! Că doar tu nu îmi spui mie broască crăcănată

- Da, şi mie cavou!

- Mie castor!

- Ba nu e adevărat! Voi mă porecliţi pe mine…

- Gata, copii! Important e să ne îndreptăm, învăţând din greşelile noastre.

- Da, doamna! Mai spun eu ceva..intervine şi Mutulică. Nu trebuie să ne batem şi să ne înjurăm, nu trebuie să ne stuchim şi să ne îmbrâncim. A!! Şi nu trebuie să-i spunem batozei din clasa noastră aragaz cu patru ochi!

- Dar batoză avem voie, că uită când să se oprească din mâncat, intervine altcineva.

- Tu, slăbănogule, ai grijă ce zici! intervine cel poreclit. Dacă-ţi dă mă-ta numai ciocălăi, normal că eşti la dietă.

Intervin din nou. Se pare că urechile alor mei sunt infundate atunci când vine vorba de a recepta un mesaj pozitiv.

- Da, doamna..Haideţi să mai dăm exemple…

- Chiar aşa, intervine Pumnulache. Nu trebuie să furăm de la oamenii care stau pe lângă şcoală că vin şi ne spun dumneavoastră. Nu trebuie să îi poreclim pe colegii noştri mai mari pentru că ne trag cu şutul în…în…fund. Când vine microbuzul să ne ia nu trebuie să ne buşim în el.

- Dar noi tot ne buşim, ca să prindem loc, spune Cavou.

- Nu trebuie să îi dăm bobârnace lui Chiţoi şi să o facem pişorcoasă

- Pişorcoasă eşti tu! strigă Chiţoi revoltată.

- Lasă că vezi tu după ore! Pe cine faci aşa? Eşti cumva mai buricoasă?

- Mai puricoasă, vrei să zici, intervine un altul.

În sală…hohote de râs. Se vede că pe o ureche ne intră şi pe alta ne iese…ceea ce auzim.

Jumătatea orei…Discuţia noastră nu duce nicăieri…Astăzi am impresia că vorbesc cu pereţii.

- Copilaşi, haideţi să terminăm!Scrieţi fiecare pe câte o bucată de hârtie ce comportamente sunt acceptate la şcoală şi care nu sunt.  Ora viitoare ne vom împărţi pe echipe şi vom discuta mai pe larg.

Se face linişte…Toată lumea se gândeşte. Mă plimb printre bănci şi trag cu ochiul pe foile lor: ” Nu am voie să fur varza de la vecinul meu!”, “Nu am voie să-mi şterg papucii cu buretele!”, “Nu avem voie să ne jucăm cu cretă la tablă!”, “Trebuie să ascultăm de doamna dirigintă!”. Mesajul a fost receptat. Mai rămâne să fie acceptat şi respectat. Până acolo e cale lungă…Prin urmare, teoria e uşoară. Practica e cea care ne omoară.

După ore mă buşesc şi eu grăbită, nu în microbuz, ci pe poarta şcolii, gata să evadez din acest paradis, până a doua zi.

Cu acest articol particip la concursul organizat de acsel.ro.

3 Responses to “Pe o ureche ne intră şi pe alta ne iese…”

  1. [...] Andreea Tweet Tags: blog, concurs [...]

  2. Mihaela Rusu says:

    Felicitari pentru articol, chiar ai talent si vreau sa zic, ca am ajuns sa te citesc in fiecare seara, deci sa faci bine sa nu te opresti din scris chiar daca esti ocupata. Am vazut ca unul premiide pe acsel.ro a fost castigat de sotul tau, felicitari pt el.

  3. Multumesc!Daca as avea mai mult timp probabil ca as scrie mai des. Ma chinui momentan sa postez macar cateva articole saptamanal. Insa urmeaza fotografii de la cursul festiv al claselor a VIII-a si apoi cele de la banchet. In plus…materiale de la serbarea de sfarsit de an si de la premiere:)

Leave a Reply