Blog de profesor

Un mister în noapte

03.20.2011 · Posted in creatii literare ale elevilor


Trecuse de miezul nopţii, însă insomnia nu-mi dădea voie să aţipesc. Mă aflam singură în casă şi răsfoiam paginile unei vechi cărţi, găsite în podul casei.

Deodată, s-a auzit un zgomot puternic. Amorţită, am ieşit afară să văd ce se întâmplă. Vântul parcă şuiera şi puteam auzi prin liniştea nopţii, cum florile fredonează în şoaptă cântece triste. Mii de stele străluceau în jurul lunii parcă îngheţate, iar lumina lor se reflecta în frunzele copacilor, dându-le un aer înfricoşător. Zgomotul se auzea din ce în ce mai des şi din ce în ce mai aproape. Mi-am îndreptat paşii către locul de unde mi se părea că se aude acel zgomot.

Până să ajung acolo fiecare pas însemna pentru mine o emoţie puternică. Întunericul şi cântecul nopţii îmi provocau frică. Trandafirii păreau de sânge, iar greierii cântau în surdină. În spatele unui copac bătrân din spatele grădinii mi s-a părut că se mişcă o umbră. Părea a fi un om. Deodată s-a făcut linişte, iar sângele mi-a îngheţat în vene. O adiere rece mi-a mângâiat obrajii în timp ce înaintam către acel loc. Imediat s-a auzit un râs înfiorător. Nori negri au acoperit luna şi, pentru o secundă, nu am mai văzut nimic. M-a cuprins un val de căldură şi simţeam cum cineva îmi răsufla în ceafă. Când m-am întors să văd cine era, nu am văzut pe nimeni. Vântul a început să şuiere din nou printre ramurile copacilor, iar râsul de dinainte s-a auzit din ce în ce mai aproape. M-am uitat în jurul meu, dar nu era nimeni. Râsul s-a auzit din nou, iar leagănul din curte a început să scârţâie şi să se mişte. Am simţit un miros puternic de tămâie. În leagăn părea că se află cineva. Îmi era foarte frică, dar mi-am luat inima în dinţi şi m-am îndreptat către acel loc. Leagănul s-a oprit brusc şi s-au auzit paşi ce se apropiau de copacii din spatele casei. Vocea îmi îngheţase. Afară, brusc, aerul a devenit de gheaţă. Paşii erau din ce în ce mai apăsaţi şi repezi. Se auzeau din depărtare crâmpeie de melodii indescifrabile. Mă apropiam încet-încet de acea umbră, ce părea a fi a unui copil. În câteva secunde am ajuns în spatele ei. Reuşeam să văd mai clar şi am observat că umbra era a unui băieţel ce ţopăia şi fredona nişte cântecele triste.Trupul îi era subţire, iar faţa galbenă ca ceara. Hainele îi erau rupte şi murdare.  Am încercat să vorbesc cu el şi să îl întreb ce caută la ora aceea târzie în curtea mea. Am întins mâna şi i-am pus-o pe umăr. S-a uitat  îngrozit la mine, a scos un ţipăt înfiorător şi s-a stins în noapte, dispărând.

Mi-am întors privirea în toate părţile şi nu am mai văzut pe nimeni. Nici până în ziua de astăzi nu am reuşit să îmi dau seama ce s-a întâmplat în acea noapte.

Costică Ana Maria, clasa a V-a A(SAM Dumeşti)

Leave a Reply