Blog de profesor

Misterul mărţişorului

A fost odată, demult, demult, un împărat care avea o împărăteasă frumoasă şi pe care o iubea nespus de mult. Împreună aveau un flăcău frumos, înalt, cu părul negru ca abanosul, dar care era foarte trist. Alfred nu se putea bucura de ceea ce avea deoarece iubea o fată din împărăţia vecină, pe care ai lui nu o acceptau nici în ruptul capului.

Călcând însă peste porunca părinţilor lui, Alfred plecă într-o zi în împărăţia vecină să o ceară pe fata iubită de soţie. Pe aceasta o chema Iasmina, iar pe tatăl ei, Apollo. Până la palatul lor, Alfred avea de parcurs cale lungă. Trebuia să treacă printr-o pădure întunecoasă şi plină de primejdii, dar şi peste două ape întinse. Încă de dimineaţă, tânărul a plecat în lunga sa călătorie, încrezător şi hotărât. După trei luni, băiatula  a ajuns la poarta lui Apollo. A fost poftit în împărăţie, însă când împăratul  a auzit pentru ce a venit la curtea lui, i-a spus:

-Bravule fecior, dacă reuşeşti să îmi îndeplineşti trei porunci, eu îţi promit că ţi-o dau pe fata mea de soţie.

-Cum să nu, împărate? Voi face orice. Care sunt poruncile Măriei-Tale?

-Prima poruncă este să îmi aduci floarea-de-colţ ce se află pe vârful celui mai înalt munte din împărăţia mea. A doua este să îmi aduci iepurele de argint din Pădurea Plângerii şi a treia poruncă să vânezi un urs, cel mai puternic şi bătrân din zonă, pe care să mi-l aduci ca trofeu.

Alfred a părăsit împărăţia şi a pornit la drum pentru a îndeplini poruncile împăratului. Cale lungă a făcut feciorul până a ajuns în vârful celui mai înalt munte. De aici a luat floare-de-colţ şi i-a adus-o împăratului. Acesta, bucuros şi uimit de curajul tânărului, l.a felicitat. A doua zi a pornit spre Pădurea Plângerii. Cu greu a reuşit să prindă iepurele de argint, ce se ferea de ochii lumii în această pădure miraculoasă. Cu toate aceste, băiatul avea puteri specile, pentru că se trăgea dintr-un neam de războinici. A mers şi de această dată la Apollo şi acesta i-a spus:

-Alfred, primele două porunci au fost destu de uşoare pentru tine, din câte văd. Ca să o îndeplineşti şi pe ultima trebuie să dai dovadă de foarte mult curaj şi de multă putere.

-Împărate, cu inima mea pură plină de iubire pentru fiica ta, am să reuşesc şi de această dată.

Alfred plecă în pădure şi umblă, umblă, căutând urmele lăsate de cei mai puternic urs din acele meleaguri. Până la urmă a ajuns la bârlogul ursului. Pentru că era iarnă, acesta dormea în bârlogul său. A reuşit să îl înjunghie, însă ursul s-a trezit şi între cei doi a început o luptă grea. Ursul l-a zgâriat pe umăr pe Alfred, însă până la urmă tânărul a reuşit să îl doboare. Picăturile de sânge ale flăcăului au căzut în zăpada albă. Luând capul ursului, băiatul a pornit spre curtea împăratului. Pe o potecă din pădure îi ieşi în cale o bătrânică. Aceasta îi spuse:

-Albul zăpezii, al anotimpului în care tu ai reuşit să îndeplineşti poruncile împăratului pentru a o lua de soţie pe fiica lui, înseamnă puritate, puritatea ta sufletească. Roşul sângelui tău înseamnă curajul şi dibăcia de care ai dat dovadă.

Se aplecă şi împleti două fire, unul alb şi altul roşu, pe care le legă mai apoi la mâna lui Alfred spunându-i că acesta este un mărţişor pe care trebuie să îl poarte la începutul fiecarei primăveri. Va putea oferi apropiaţilor acest obiect, ca simbol al speranţei într-un nou început adus de primăvară.

Ajuns la curta împăratului, acesta se bucură văzând trofeul adus şi îi dete băiatului fata ca soţie. Nunta ţinu trei zile şi trei nopţi. De asemenea, împăratul a poruncit ca în fiecare an, la începutul lui martie să fie sărbătorit mărţişorul şi primăvara, ca simbol al înfrăţirii dintre cele două regate certate de prea mult timp.

Eleva: Ciorap Ana-Maria, clasa a V-a

SAM Dumeşti

 

Leave a Reply