Blog de profesor

Întâmplări în Delta Dunării

03.20.2011 · Posted in creatii literare ale elevilor

Era ora 7a.m. Mă aflam în excursie cu colegii de clasă, în Delta Dunării, cu ocazia sfârşitului de an şcolar.

Eu şi Mădălina ne-am trezit primele şi am ieşit repede afară pentru a vedea răsăritul soarelui. Pe gazonul din faţa pensiunii roua era nelipsită. Fiind înconjuraţi de apă, aerul era mai rece decât cel de acasă. Păsările ciripeau, soarele se ivea timid pe cer, iar peisajul era de nedescris.

După ce s-au trezit toţi, patronul pensiunii ne-a invitat la o plimbare cu vaporaşul. A fost fabulos. Am văzut peştişori, ce se întreceau la saltul deasupra luciului apei, am admirat broscuţele ce susţineau un concert şi am observat cu mare atenţie tot ce trecea prin faţa ochilor mei. Am fost plăcut impresionată de peisajul mirific de acolo, însă am fost surprinsă de viaţa grea pe care o duc locuitorii din deltă.

Seara, am făcut un foc de tabără, am jucat cărţi şi am povestit. Toţi eram foarte obosiţi după o zi petrecută în Delta Dunării, însă a meritat efortul.

Plăcintă Veronica, clasa a VII-a A(SAM Dumesti)

 

 

One Response to “Întâmplări în Delta Dunării”

  1. imi place si mie delta dunarii

Leave a Reply