Blog de profesor

În căutarea primăverii

A fost odată ca niciodată, într-un ţinut îndepărtat, a fost un prinţ care avea o soţie frumoasă şi luminoasă ca soarele. Ei trăiau fericiţi până în momentul în care regatul lor a fost cuprins de un blestem îngrozitor. De ani buni primăvara nu mai sosea şi inimile locuitorilor erau îngheţate de frigul iernii. Cei doi aveau un slujitor credincios şi haios, care se numea Mărţişor şi care purta mereu un costum format din vesta roşie şi pantaloni albi.

Văzând Mărţişor cât de trişti sunt stăpânii lui din cauza lipsei soarelui şi a primăverii, începu să se documenteze. Găsi într-o carte ceva legat de acest lucru şi crezu imediat că a descoperit o soluţie şi plecă în căutarea acesteia. Se trezi de dimineaţă şi porni. Merse ce merse şi ajunse într-o pădure întunecoasă şi pustie. El căuta nişte lalele albe, aşa cum citise în cartea respectivă. Dar ceea ce nu ştia era că până la câmpul plin de lalele albe mai avea cale lungă de făcut. Se opri şi strigă după ajutor. Nimeni însă nu îl auzea. Bietul Mărţişor se aşeză pe o buturugă, fără speranţă, şi se gândi cum să facă să ajungă în locul dorit. În toată această perioadă prinţul şi prinţesa îl căutau. Însă nu îl găsiră nicăieri. Mărţişor îşi continuă drumul. Merse el ce merse şi dintr-o dată zări acel câmp minunat, plin de lalele albe, parfumate. Parcă era un covor imens şi plin de miresme plăcute. S-a grăbit să rupă câteva, însă o pasăre i-a şoptit că dacă vrea să ia lalele din acea grădină va trebui să lupte cu un balaur cu şapte capete, pentru că acesta era stăpânul câmpiei. I s-a părut ciudat ceea ce auzise şi a rupt o lalea. Imediat lângă el a apărut o arătare uriaşă, cu şapte capete. A rămas împietrit şi a început să tremure. Însă şi-a amintit de prinţul şi de prinţesa sa, de supărarea care îi stăpânea de ani de zile. S-a îmbărbătat şi a reuşit să învingă balaurul cu o forţă pe care nu şi-o putea explica. Cu sabia pe care o purta la el pentru a se feri de rele, îi reteză animalului toate cele şapte capete. Sângele acestuia cald căzu pe lalelel albe. Mărţişor se grăbi să ia un braţ de lalele şi porni înapoi spre casă. Ajuns aproape de castel, aruncă lalelele împrejurul acestuia. Prinţesa şi prinţul s-au apropiat de Mărţişor când l-au văzut venind. Slujitorul i-a pus tinerei o lalea albă, pătată de sânge, în păr. Imediat zăpada s-a topit şi soarele a apărut pe cer. Primăvara sosea din nou în regatul acela blestemat pentru prea mult timp de o vrăjitoare rea. Din pământul umed au început să iasă ghiocei, veseli şi triumfători. Cei din împărăţie au hotărât ca Mărţişor să devină simbolul primăverii şi al triumfului căldurii şi vieţii asupra frigului. Culorile alb şi roşu au devenit simbolice.

De atunci se spune că albul simbolizează puritatea şi sinceritatea din sufletul lui Mărţişor şi roşul dragostea, curajul de care a dat dovadă în călătoria sa pentru salvarea regatului. Şi astăzi oferim mărţişoare celor dragi la începutul primăverii, în semn de respect şi de preţuire.

Eleva: Ionachie Alexandra, clasa a VII-a B

SAM Dumeşti

 

Tags:

Leave a Reply