Blog de profesor

Fraţii pierduţi

Erau o dată doi fraţi care se numeau Roşu şi Alb. Ei mai aveau o soră pe care o chema Floricica. Se înţelegeau nespus de bine toţi trei şi erau nedespărţiţi.

Într-o zi, pe la sfârşitul lunii februarie, Roşu plecă în pădure să vadă dacă primele fie de ghiocei nu au apărut. Vremea fiind destul de călduroasă pentru această perioadă, avea speranţe că va vedea primii clopoţei, vestitori ai primăverii, printre frunzele uscate şi umede din pădure. Cum merse el şi merse, deodată îşi dădu seama că nu mai ştie drumul spre casă şi nici unde se află. Acasă era aşteptat de fraţii săi, însă în zadar. Roşu nu se întoarse nici spre seară. Au mers să îl caute prin pădure, însă întunericul i-a împiedicat să îl găsească. S-au întors acasă dezamăgiţi şi hotărâţi să meargă în căutarea lui a doua zi. Între timp, fratele Roşu ajunse la o căsuţă. Acolo el întâlni o fată foarte frumoasă şi prietenoasă, pe care o chema Tulpiniţa.

-Bună ziua, zise Tulpiniţa!

-Bună ziua, răspunde Roşu.

-Cum ai ajuns aici la mine?

-Am pornit în pădure să caut ghiocei şi m-am rătăcit.

-Dar fraţi ai acasă? Are cine să te caute?

-Da, am un frate care se numeşte Alb şi o soră pe nume Floricica.

-Înseamnă că te caută deja. Poţi sta la mine până te vor găsi cei doi. E destul loc. Nu am un palat dar să ştii că e o căsuţă călduroasă şi primitoare.

-Îţi mulţumesc din suflet.

-Vino să îţi arăt unde vei sta.

Cei doi plecară împreună spre căsuţa din pădure. Fratele său, Alb, şi sora lui nu mai ştiau unde să îl caute pentru că nu dădeau nicăieri de el. Nici în a doua zi nu reuşiră să îi dea de urme. Alb a hotărât să meargă acasă şi să continue căutările în ziua următoare. Floricica plângea în hohote. În pădure, Tulpiniţa şi roşu se pregăteau de culcare. La fereastra lui Roşu cântă toată noaptea un greieraş, semn că primăvara se apropie. A doua zi el se trezi de dimineaţă şi ieşi afară. Când se trezi şi Tulpiniţa, îl găsi pe Roşu în faţa căsuţei, plângând pe prispă. Atunci îl întrebă:

-De ce plângi, Roşu?

-Mi-e dor de fraţii mei.

-Îţi promit că mâine vom merge în căutarea lor. Deocamdată hai cu mine în pădure să căută ceva de mâncare.

Roşu şi Tulpiniţa porniră în pădure. Cum căutau ei de mâncare, ajunseră aproape de o potecă. Aceasta i se păru cunoscută băiatului. Îşi aminti imediat că pe acolo a mai trecut. A luat-o pe Tulpiniţa şi au mers mai departe până au dat de cărarea ce ducea spre casa lui. În drum spre casă s-au întâlnit cu Floricica şi Alb. Toţi s-au îmbrăţişat, bucuroşi de reîntâlnire. Îi mulţumiră Tulpiniţei pentru că îl gîzduise pe Roşu şi începând cu acea zi s-au vizitat zilnic.

Pentru că fraţii s-au reîntâlnit pe 1 martie, cei trei au început să sărbătorească în fiecare an această dată, ce a devenit ca o sărbătoare pentru ei. M-ai târziu, după dispariţia acestora, oamenii din sat au confecţionat mărţişoare din fire albe şi roşii, ca simbol al dragostei, prieteniei, sincerităţii şi speranţei, dar şi pentru un nou început. Şi astăzi sărbătorim ziua mărţişorului şi ne amintim cu drag de Alb şi Roşu.

 

Eleva: Achiţei Roxana, clasa a V-a A

SAM Dumeşti

 

Leave a Reply