Blog de profesor

Un om cu suflet mare

08.03.2010 · Posted in macaresti

Asta pot spune despre doamna profesoară care rspundea de şcoala din Măcăreşti şi care m-a întâmpinat înainte de începerea anului şcolar. Era o zi călduroasă de vară iar eu ardeam de nerăbdare să ştiu unde se află satul în care voi lucra din toamnă. Aşa că nu am mai stat mult pe gânduri şi am hotărât să trag o fugă pentru a vedea Măcăreştiul. Drumul a fost destul de lung şi datorită faptului că eram nerăbdătoare.Trebuia să ajung undeva lângă Prut, la graniţa cu Republica Moldova.

Pot spune că nu am avut parte de asfalt până în satul respectiv, ci doar până la Moreni. În cursul anului şcolar s-a pus însă asfalt până la Prisăcani(comuna din care face parte satul Măcăreşti). Ajunsă în locul cu pricina am observat cu uşurinţă şcoala pentru că este situată la stradă şi aproape de intrarea în sat. Am văzut o clădire micuţă, dar cochetă, aranjată şi frumoasă. Curtea nu era mare, însă era curată şi îngrijită. Am păşit cu sfială în interiorul curţii, uitându-mă cu atenţie împrejur. Când am încercat să intru în clădire o doamnă aranjată şi zâmbitoare m-a întâmpinat. Auzise că o maşină oprise în faţa porţii. Nici nu m-a întrebat cine sunt pentru că îşi dăduse seama(eram singura profesoară nouă la acea şcoală) şi m-a şi îmbrăţişat imediat ce s-a convins că sunt profesoara de română. Am rămas un pic uimită de reacţia dumneaei, dar surprinsă plăcut.

Apoi mi-a arătat şcoala, mi-a vorbit despre copii, mi-a spus că voi avea o clasă la dirigenţie, mi-a dat manualele pentru a le consulta(fiind primul meu an de predare). Am vorbit multe. Am aflat că nu era director, ci profesor coordonator. Şcoala avea un număr relativ mic de elevi şi aparţinea de centru.  Am simţit că am păşit cu dreptul şi m-am întors mulţumită acasă. De multe ori nu contează distanţa până la şcoala la care predai. E important să te înţelegi cu colegii şi să fie o atmosferă plăcută.

Pe 1 septembrie i-am cunoscut şi pe ceilalţi colegi şi mi s-au părut de treabă. Ne-am înţeles bine tot anul, nu au existat conflicte între mine şi colegii din Măcăreşti, iar doamna Valentina s-a comportat frumos, m-a ajutat de câte ori am avut nevoie(mult cu xeroxul şcolii), am organizat şi activitatea de pe 15 ianuarie împreună. Nu am avut probleme şi chiar mi-a părut rău la sfârşitul anului că voi pleca de acolo, dar nu aveam de ales. Deşi aveam continuitate, postul era scos pentru suplinire şi  aş fi fost tot suplinitor, iar eu vroiam un post titularizabil. Aşa am ajuns să dau examenul de titularizare şi cu umila notă 9,80 să iau Liteniul(de care am rămas la fel de legată sufleteşte ca şi de Măcăreşti). Dacă aş putea preda la toate şcolile la care am lucrat până acum, ar fi minunat.

Doamna Valentina(cea cu spatele) ajutând la distribuirea pachetelor de 1 iunie

Cu domnul primar aducând darurile de Crăciun

Privindu-i cu admiraţie pe copiii mei

Leave a Reply