Blog de profesor

Concursul judeţean de muzică

08.12.2010 · Posted in Filmulete scenete, Şcoala Dumeşti

Pe semestrul al II-lea am mers împreună cu doamna de muzică şi de copiii din corul şcolii la Iaşi, la Concursul judeţean de interpretare muzicală. Multe emoţii au trăit copilaşii pentru că nu mai cântaseră niciodată pe o scenă atât de mare şi nici nu mai participaseră la o competiţie de genul acesta. Încă de dimineaţă am ajuns la şcoală, iar doamna de muzică a făcut un pic de repetiţie cu ştrumfii. Toţi erau aranjaţi şi moţaţi care mai de care. Pe chipurile lor se citea emoţia, dar şi nerăbdarea să vadă ce îi aşteaptă. După repetiţii am urcat în microbuzul şcolii şi am pornit sper Iaşi. Am avut mult de aşteptat. Eram programaţi la ora 13 şi am ajuns să urcăm pe scenă la ora 17. Cu toate acestea, elevii au avut răbdare şi s-au prezentat bine. Epuizaţi, am pornit apoi sper casele noastre. Zilele care au urmat au fost destul de grele pentru că aşteptam cu toţii rezultatele. Surpriză! Copiii au obţinut locul al II-lea şi şi au fost foarte mulţumiţi.

Pe mine m-a emoţionat enorm competiţia. Am avut ocazia să văd copii foarte talentaţi din întreg judeţul. Interpretările unora au făcut să-mi dea lacrimile şi să mi se facă pielea de găină. Sper să mai am ocazia să asist la astfel de competiţii şi în viitor.

Aşteptând...

urcând pe scenă...

3 Responses to “Concursul judeţean de muzică”

  1. wow!
    uite că de asta nu știusem! fff plăcută surpriză auditivă!
    ai noroc, draga mea Calliope, cu a ta colegă de muzică!… ; )
    poate vine să facă niște ore suplimentare și la noi?!…
    succesuri și pe viitor!
    (l-am recunoscut și pe Ștefan:) )

Leave a Reply