Blog de profesor

Ce am învăţat de la copiii din Liteni…

08.03.2010 · Posted in Şcoala Liteni 2008-2009

Plecând de la Măcăreşti am avut ocazia să cunosc alte sufleţele care aveau nevoie de sprijin, suport moral, chiar şi material. Am ajuns la Liteni, unde am învăţat alte lucruri de la elevii de acolo:

-am învăţat să fiu mereu cu zâmbetul pe buze( cum să fiu altfel dacă elevii mei mă aşteptau zilnic la microbuz, iar când coboram alergau în braţele mele?; de multe ori mă întâmpinau cu flori);

-am învăţat să iubesc mai puternic copiii;

-am învăţat să fac totul pentru ei;

-am învăţat să fiu puternică aşa cum erau şi ei la vârsta fragedă pe care o aveau;

-am învăţat să fiu înţelegătoare pentru că ei întotdeauna erau aşa;

-am învăţat să mă bucur de fiecare clipă a vieţii( bucuria din ochii lor mă făcea să cred că viaţa înseamnă numai fericire);

-am învăţat să plâng alături de ei când aveau câte o problemă;

-am învăţat să mă mulţumesc cu puţin(în ceea ce priveşte condiţiile materiale);

-am învăţat că fericirea şi împlinirea lor e şi un ţel pe care trebuie să îl am eu şi pe care trebuie să îl împlinesc);

-am învăţat să fiu mereu sinceră;

-am învăţat să muncesc mai mult pentru că erau gata oricând să înveţe lucruri noi şi să participe la tot felul de activităţi educative;

-am învăţat cum e să predai afară, pe iarba crudă şi care miroasea a primăvară;

-am învăţat că în situaţii critice(când cădea curentul în clasa din pod) poţi ţine lecţia şi afară(chiar şi iarna);

- am învăţat să am gijă de copii şi în multele excursii în care am mers împreună cu ei( şase într-un an şcolar);

-am învăţat că nu întotdeauna elevii îşi uită profesorii;

-am învăţat cum e să fii privită cu nespusă recunoştinţă;

-am învaţat să îi iubesc mereu;

-am învăţat cum e să fii împlinită în activitatea de profesor.

Din nou pot spune că am învăţat multe.Lista poate continua…Din păcate a trebuit să mă pretransfer pentru a fi mai aproape de mama mea singură. Cu toate acestea organizez activităţi împreună cu cei de la Liteni. Am încheiat chiar şi un parteneriat între şcoli. Astfel am ocazia să îi revăd şi să vorbesc cu ei. Chiar şi în urmă cu trei zile am mers la Liteni, chiar dacă e vacanţa de vară. Am anunţat o parte dintre copii şi câţiva au venit să mă vadă. Am primit şi flori şi m-am simţit bucuroasă revăzându-i şi auzind că au terminat anul şcolar cu bine.

Leave a Reply