Blog de profesor

Pe 1 octombrie sărbătorim bătrânii!

07.18.2010 · Posted in Şcoala Liteni 2008-2009

Anul trecut, la Liteni, am aflat că pe data de 1 octombrie este ziua tuturor persoanelor în vârstă. Şi cum acolo niciun eveniment nu trece nesărbătorit, am pornit prin sat împreună cu elevii să ajutăm bătrânii şi să le oferim mici daruri.

Iniţiativa a fost luată de domnul director. După ce am realizat recensământul, am mers la persoanele peste 60 de ani(la toate). Ne-am împărţit pe grupuri formate din doi profesori şi câţiva copii. Darurile au fost modeste şi au constat în umbrele, alimente şi felicitări. Însă gestul a fost frumos. Copiii au ajutat bătrânii la diferite treburi: să scoată apă, să care găleţile, etc. În fiecare gospodărie unde exista adult peste 60 de ani ne opream şi, înainte să dăm darurile, cântam “La mulţi ani!”. Am întâlnit oameni deosebiţi. Cel mai mult m-a impresionat un bătrân orb. Acesta nu a acceptat ca elevii să îl ajute să scoată apă din fântână. A mers singur pănă la fântâna de pe uliţă, a reuşit singur să scoată apă şi a pornit cu găleata plină înapoi spre casă. Asemenea oameni reuşesc să îţi împrumute şi ţie din puterea lor şi trebuie apreciaţi pentru ceea ce sunt. Alţi

bătrânei au fost atât de impresionaţi încât ne-au primit cu lacrimi şi ne-au spus că sunt singuri şi uitaţi pe pământ. Trist…Măcar au avut parte de o mică bucurie. Nu ştiu care alte şcoli mai organizează aşa ceva. Ataşez fotografii pentru a vedea că nu mint…

 

 

Leave a Reply