Blog de profesor

Oră educativă cu sora Viviana

07.29.2010 · Posted in macaresti

     Ca în mai toate şcolile din ţară şi la Măcăreşti veneau diferite persoane care promovau anumite produse, cei de la BRD ne ameţeau cu ofertele lor la carduri(până la urmă ne-au prostit), alţii solicitau să ţină nişte ore speciale cu elevii pentru a le prezenta diverse materiale despre sănătate, educaţie, etc.

     Una dintre acele persoane a fost sora Viviana. Aceasta a sosit într-una din zile pe acele meleaguri şi a vorbit cu elevele despre ce înseamnă să fii fată, cum trebuie să te comporţi, ce modificări apar în comportament la vârsta adolescenţei, etc. Copiii au fost atenţi, băieţii curioşi au rămas în altă clasă cu domnul de educaţie fizică şi aşteptau cu nerăbdare să afle de la fete despre ce a fost vorba. Doar că ele au fost tare secretoase şi i-au lăsat nelămuriţi.

     Consider că este o idee bună ca asemenea oameni să viziteze şcolile din ţară şi să le explice copiilor anumite lucruri care îi vizează direct( cu toate că discuţii de genul acesta poartă şi dirigintele sau chiar şi alţi profesori).

Leave a Reply